DeletedUser
Guest
foarte frumoasa poezia ta...
DeletedUser
Guest
multumesc..
DeletedUser
Guest
NAUFRAGIU
Pe o insulă uitată din Oceanul Pacifíc,
S-a-ntâmplat un naufragiu, nici prea mare, nici prea mic.
Nu ştiu care-a fost motivul: ceaţă, valuri, terorişti,
Cert e c-au scăpat cu viaţă o mulţime de turişti.
Dar să vezi ce întâmplare, iaca, pe cuvântul meu,
Cum se joacă cu destine Bunul nostru Dumnezeu!
Că din marea încleştare, din a valurilor sevă,
Au scăpat ca prin minune doi Adami cu câte-o Evă:
Doi broscani şi c-o broscancă, doi franţuji şi-o franţuzoaică,
Doi englezi şi-o englezoaică, doi rusnaci şi c-o rusoaică,
Doi nemţoi cu o nemţoaică, doi arabi şi-o arăboaică
Şi doi greci cu o grecoaică cu mustaţă de tigroaică.
Başca au ieşit din valuri, cu noroc, doi mexicani
Şi c-o mexicancă trăznet, la vreo optsprezece ani.
Şi-ncă doi yanchei pur-sânge au scăpat şi ei uşor,
Evident că împreună cu americanca lor.
Şi-n final, să vezi necazu': cocotaţi frumos pe-o stâncă,
Uite c-au scăpat ai dracu' doi români şi c-o româncă!
Şi-a trecut vreo săptămână de când au naufragiat,
Şapte zile-n care-a naibii, multe s-au mai întâmplat.
Că broscanul cel mai tare, celuilalt îi sparse faţa,
Să rămână numai unul pe felie cu ragazza.
Cât despre franţuji, aceştia, cum îi ştim noi plini de zel,
Fac de-o săptămână-ntreagă sex în grup cu mademoiselle.
Englezoii înc-aşteaptă, poate pică tam-nesam,
Cineva să-i introducă, s-o cunoască pe madam.
Ruşii-ncearcă în echipă să o schimbe pe rusoaică,
Pe vreun kilogram de votcă, chiar făcută din pufoaică.
Nemţii s-au uitat la valuri, pe-urmă la nemţoaica lor
Şi-au plecat în largul zării, înotând cu mare zor.
Beduinii, vai de dânşii, cum nu au prea multe-n bilă
Negociază arăboaica, cum s-o schimbe pe-o cămilă.
Grecii se iubesc pe rupte, iar grecoaica mică, grasă,
Blestemându-şi a ei soartă, îi priveşte pofticioasă.
Mexicanii se-apucară cu bărbaţii să trateze,
Cum să vândă mexicanca sau măcar s-o-nchirieze.
Pe yankei, a lor femeie, de cinci zile îi disperă,
Povestindu-le de drepturi, liberate, carieră.
Iar românii cei uniţi, în cultură şi idei,
Au format fix ... trei partide şi se ceartă între ei !
(nu-i a mea, era in deriva pe net)
Pe o insulă uitată din Oceanul Pacifíc,
S-a-ntâmplat un naufragiu, nici prea mare, nici prea mic.
Nu ştiu care-a fost motivul: ceaţă, valuri, terorişti,
Cert e c-au scăpat cu viaţă o mulţime de turişti.
Dar să vezi ce întâmplare, iaca, pe cuvântul meu,
Cum se joacă cu destine Bunul nostru Dumnezeu!
Că din marea încleştare, din a valurilor sevă,
Au scăpat ca prin minune doi Adami cu câte-o Evă:
Doi broscani şi c-o broscancă, doi franţuji şi-o franţuzoaică,
Doi englezi şi-o englezoaică, doi rusnaci şi c-o rusoaică,
Doi nemţoi cu o nemţoaică, doi arabi şi-o arăboaică
Şi doi greci cu o grecoaică cu mustaţă de tigroaică.
Başca au ieşit din valuri, cu noroc, doi mexicani
Şi c-o mexicancă trăznet, la vreo optsprezece ani.
Şi-ncă doi yanchei pur-sânge au scăpat şi ei uşor,
Evident că împreună cu americanca lor.
Şi-n final, să vezi necazu': cocotaţi frumos pe-o stâncă,
Uite c-au scăpat ai dracu' doi români şi c-o româncă!
Şi-a trecut vreo săptămână de când au naufragiat,
Şapte zile-n care-a naibii, multe s-au mai întâmplat.
Că broscanul cel mai tare, celuilalt îi sparse faţa,
Să rămână numai unul pe felie cu ragazza.
Cât despre franţuji, aceştia, cum îi ştim noi plini de zel,
Fac de-o săptămână-ntreagă sex în grup cu mademoiselle.
Englezoii înc-aşteaptă, poate pică tam-nesam,
Cineva să-i introducă, s-o cunoască pe madam.
Ruşii-ncearcă în echipă să o schimbe pe rusoaică,
Pe vreun kilogram de votcă, chiar făcută din pufoaică.
Nemţii s-au uitat la valuri, pe-urmă la nemţoaica lor
Şi-au plecat în largul zării, înotând cu mare zor.
Beduinii, vai de dânşii, cum nu au prea multe-n bilă
Negociază arăboaica, cum s-o schimbe pe-o cămilă.
Grecii se iubesc pe rupte, iar grecoaica mică, grasă,
Blestemându-şi a ei soartă, îi priveşte pofticioasă.
Mexicanii se-apucară cu bărbaţii să trateze,
Cum să vândă mexicanca sau măcar s-o-nchirieze.
Pe yankei, a lor femeie, de cinci zile îi disperă,
Povestindu-le de drepturi, liberate, carieră.
Iar românii cei uniţi, în cultură şi idei,
Au format fix ... trei partide şi se ceartă între ei !
(nu-i a mea, era in deriva pe net)
DeletedUser
Guest
Ce e amorul?
Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.
De-un semn în treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit să n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.
Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:
Dispar si cerul si pământ
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.
Te urmareste saptamini
Un pas făcut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.
Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.
Căci scris a fost ca viata ta
De doru-i să nu-ncapa,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.
Nu e facuta de miner, desi as vrea eu sa am talentul lui Eminescu.
Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.
De-un semn în treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit să n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.
Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:
Dispar si cerul si pământ
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.
Te urmareste saptamini
Un pas făcut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.
Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.
Căci scris a fost ca viata ta
De doru-i să nu-ncapa,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.
Nu e facuta de miner, desi as vrea eu sa am talentul lui Eminescu.
DeletedUser
Guest
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
DeletedUser
Guest
stiti cu toti de cine e scrisa
Copiii nu-nteleg ce vor,
A plange e cumintia lor.
Dar lucrul cel mai las in lume
E un barbat tanguitor.
Nimic nu-i mai de ras ca plansul
In ochii unui luptator.
O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor.
Pe seama cui?Esti un nemernic
Cand n-ai un tel hotarator.
Tu ai pe-ai tai! dar n-ai pe nimeni,
Te lupti pe seama tuturor
E o tragedie-naltatoare
Cand, biruiti, ostenii mor,
Dar sunt eroi de epopee
Cand bratul li-e biruitor.
Comediant e cel ce plange
Si-i un neom, ca-i dezertor.
Oricare-ar fi sfarsitul luptei,
Sa stai luptand, caci esti dator.
Traiesc acei ce vreau sa lupte
Iar cei fricosi se plang si mor.
De-i vezi murind, sa-i lasi sa moara
Caci moartea e menirea lor.
Copiii nu-nteleg ce vor,
A plange e cumintia lor.
Dar lucrul cel mai las in lume
E un barbat tanguitor.
Nimic nu-i mai de ras ca plansul
In ochii unui luptator.
O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor.
Pe seama cui?Esti un nemernic
Cand n-ai un tel hotarator.
Tu ai pe-ai tai! dar n-ai pe nimeni,
Te lupti pe seama tuturor
E o tragedie-naltatoare
Cand, biruiti, ostenii mor,
Dar sunt eroi de epopee
Cand bratul li-e biruitor.
Comediant e cel ce plange
Si-i un neom, ca-i dezertor.
Oricare-ar fi sfarsitul luptei,
Sa stai luptand, caci esti dator.
Traiesc acei ce vreau sa lupte
Iar cei fricosi se plang si mor.
De-i vezi murind, sa-i lasi sa moara
Caci moartea e menirea lor.
DeletedUser
Guest
De-aş avea
De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor
De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor
DeletedUser
Guest
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
DeletedUser
Guest
Biografie
Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,
câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund.
De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt
ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperişele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiaşi vetre
fac schimb de taine cu strămoşii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveştile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea şi luna.
Ziua trăiesc împrăştiat cu furtuna.
Cu cuvinte stinse în gură
am cântat şi mai cânt marea trecere,
somnul lumii, îngerii de ceară.
De pe-un umăr pe altul
tăcând îmi trec steaua ca o povară
Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,
câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund.
De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt
ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperişele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiaşi vetre
fac schimb de taine cu strămoşii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveştile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea şi luna.
Ziua trăiesc împrăştiat cu furtuna.
Cu cuvinte stinse în gură
am cântat şi mai cânt marea trecere,
somnul lumii, îngerii de ceară.
De pe-un umăr pe altul
tăcând îmi trec steaua ca o povară
DeletedUser
Guest
CASA CU DOUA BALCOANE
de Ion Pribeagu
Pe strada Toamnei, unde,
Pomii-si scuturau povara,
Locuia o cuconita
Blonda si frumoasa -Clara!
Avea trup de crin si gura
Rosie ca o muscata,
Sanii, doua crizanteme
Si era si maritata.
Sotul ei, Avram Barbulea,
Voiajor prin toata tara ,
Pleca luni de dimineata
Si venea sambata seara.
Astfel ca, in alte zile,
Clara dulce , dragastoasa,
Marti si joi, sa se distreze,
Ma primea pe mine-n casa.
Ii citeam poeme, versuri,
Ma-mbatam de glasul ei,
Ne spuneam povesti, si-n urma
Petreceam, ca de-obicei.
Casa-n care dragei mele
Ii fusese scris sa sada,
Avea doua-apartamente
Cu balcoanele spre strada.
Jos, in gang, urcai o scara,
Care-asa, din construire,
Nu avea alta intrare,
Nu avea alta iesire.
Iar alaturi, statea Sprinta
Cu barbatul sau, Haim Malne,
Care-avea tot astfel casa
Si tot astfel de balcoane.
Nimeni, nimeni, numai scara
Luminata de un bec,
Ma stia cand vin la Clara,
Mai ales, stia cand plec.
Vremea-si impletea cununa
Si destinul priveghea,
Sa gustam din fericirea
Dragostei, si eu si ea.
Da-ntr-o noapte violenta,
Cand cu draga ma distram,
Se-auzira pasi pe scara
Si ea-mi spune: - Vine-Avram!
Ma imbrac in fuga, fulger,
Vinovat ca un borfas
Si deschid in graba usa
Si-mi dau drumu-n balconas.
Doamne, Tu, care scapat-ai
De la jertfa pe Isac,
Fa si-acuma o minune
Si ma-nvata ce sa fac?
Si precaut, fara voie,
Instinctiv, eu fac un salt
Si-ntr-o clipa sunt alaturi,
In balconul celalalt.
Situatia e grava,
Simt in creier un ciclon,
Ce ma fac daca vecinul
Ma gaseste in balcon?!
Sa sar jos, cu neputinta!
Trotuarul e departe,
Simt in cerebel o lupta
Si pe viata, si pe moarte!
Si de-odata se deschide
Usa-ntr-un moment fatal,
Si-n chenarul ei apare
Sotul Clarei, personal!
Eu inghet si gura-mi muta
Nici o soapta nu indruga!
Si ridic in semn de spaima
Bratele, in semn de ruga...
Pe cand el, vazandu-mi halul,
Ca sa-mi crute umilinta,
A dedus fara-ndoiala
Ca am fost surprins la Sprinta.
Si intelegand din semne
Ca-i cer mila ca un prost,
Mi-a dat mana sa sar iarasi
In balconu-n care-am fost!
A deschis cu grija usa ,
Nici un zvon sa n-o alarme
Si, cu patos i-a spus Clarei,
Care se facea ca doarme:
- Nu ti-am spus eu, Clara draga,
Cum ca Sprinta-i o stricata?
Uite de-unde are blana,
Skong, cu care-i imbracata!
Vino-ncoa, poete draga
Si iti jur pe Dumnezeu,
Ca n-o sa ne stie nimeni,
Nici sotia, nici chiar eu!
M-a condus de mana vesel,
Iara eu priveam cuminte,
Trupul Clarei, strans in brate
Cu o ora inainte.
Si cand m-am vazut in strada,
M-am rugat, c-asa mi-e firea,
Sa traiasca inginerul
Care-a construit cladirea!
Fiindca ce faceam eu daca,
Ma pastea un ghinion,
Si aceasta casa-a Clarei
Avea numai un balcon?!
de Ion Pribeagu
Pe strada Toamnei, unde,
Pomii-si scuturau povara,
Locuia o cuconita
Blonda si frumoasa -Clara!
Avea trup de crin si gura
Rosie ca o muscata,
Sanii, doua crizanteme
Si era si maritata.
Sotul ei, Avram Barbulea,
Voiajor prin toata tara ,
Pleca luni de dimineata
Si venea sambata seara.
Astfel ca, in alte zile,
Clara dulce , dragastoasa,
Marti si joi, sa se distreze,
Ma primea pe mine-n casa.
Ii citeam poeme, versuri,
Ma-mbatam de glasul ei,
Ne spuneam povesti, si-n urma
Petreceam, ca de-obicei.
Casa-n care dragei mele
Ii fusese scris sa sada,
Avea doua-apartamente
Cu balcoanele spre strada.
Jos, in gang, urcai o scara,
Care-asa, din construire,
Nu avea alta intrare,
Nu avea alta iesire.
Iar alaturi, statea Sprinta
Cu barbatul sau, Haim Malne,
Care-avea tot astfel casa
Si tot astfel de balcoane.
Nimeni, nimeni, numai scara
Luminata de un bec,
Ma stia cand vin la Clara,
Mai ales, stia cand plec.
Vremea-si impletea cununa
Si destinul priveghea,
Sa gustam din fericirea
Dragostei, si eu si ea.
Da-ntr-o noapte violenta,
Cand cu draga ma distram,
Se-auzira pasi pe scara
Si ea-mi spune: - Vine-Avram!
Ma imbrac in fuga, fulger,
Vinovat ca un borfas
Si deschid in graba usa
Si-mi dau drumu-n balconas.
Doamne, Tu, care scapat-ai
De la jertfa pe Isac,
Fa si-acuma o minune
Si ma-nvata ce sa fac?
Si precaut, fara voie,
Instinctiv, eu fac un salt
Si-ntr-o clipa sunt alaturi,
In balconul celalalt.
Situatia e grava,
Simt in creier un ciclon,
Ce ma fac daca vecinul
Ma gaseste in balcon?!
Sa sar jos, cu neputinta!
Trotuarul e departe,
Simt in cerebel o lupta
Si pe viata, si pe moarte!
Si de-odata se deschide
Usa-ntr-un moment fatal,
Si-n chenarul ei apare
Sotul Clarei, personal!
Eu inghet si gura-mi muta
Nici o soapta nu indruga!
Si ridic in semn de spaima
Bratele, in semn de ruga...
Pe cand el, vazandu-mi halul,
Ca sa-mi crute umilinta,
A dedus fara-ndoiala
Ca am fost surprins la Sprinta.
Si intelegand din semne
Ca-i cer mila ca un prost,
Mi-a dat mana sa sar iarasi
In balconu-n care-am fost!
A deschis cu grija usa ,
Nici un zvon sa n-o alarme
Si, cu patos i-a spus Clarei,
Care se facea ca doarme:
- Nu ti-am spus eu, Clara draga,
Cum ca Sprinta-i o stricata?
Uite de-unde are blana,
Skong, cu care-i imbracata!
Vino-ncoa, poete draga
Si iti jur pe Dumnezeu,
Ca n-o sa ne stie nimeni,
Nici sotia, nici chiar eu!
M-a condus de mana vesel,
Iara eu priveam cuminte,
Trupul Clarei, strans in brate
Cu o ora inainte.
Si cand m-am vazut in strada,
M-am rugat, c-asa mi-e firea,
Sa traiasca inginerul
Care-a construit cladirea!
Fiindca ce faceam eu daca,
Ma pastea un ghinion,
Si aceasta casa-a Clarei
Avea numai un balcon?!
DeletedUser
Guest
Aceasta poezie deosebita sta scrisa la intrarea in biserica de la Sadinca, jud.Sibiu, loc unde s-au pus bazele unei mici manastiri condusa de parintele-calugar David.
Atat de frumoasa pe cat de adevarata.
Un lung tren ne pare viata,
Ne trezim in el mergand
Fara sa ne dam,noi, seama
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte
Unde stam cat un minut
Pana bine ne dam seama
Suna, pleaca, a trecut.
Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca
Tot mai multe se ivesc;
Arzatori de nerabdare
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim;
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri.
Multi copii voiosi se urca,
Cati in drum n-am intilnit;
Iar cate un batran coboara
Trist si frant sau istovit.
Vine-odata insa vremea
Sa ne coboram si noi
Ce n-am da atunci o clipa
Sa ne-ntoarcem inapoi?
Dar pe cand,privind in urma
Plangem timpul ce-a trecut,
Suna goarne VESNICIEI:
< Am trait si n-am stiut >
Atat de frumoasa pe cat de adevarata.
Un lung tren ne pare viata,
Ne trezim in el mergand
Fara sa ne dam,noi, seama
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte
Unde stam cat un minut
Pana bine ne dam seama
Suna, pleaca, a trecut.
Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca
Tot mai multe se ivesc;
Arzatori de nerabdare
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim;
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri.
Multi copii voiosi se urca,
Cati in drum n-am intilnit;
Iar cate un batran coboara
Trist si frant sau istovit.
Vine-odata insa vremea
Sa ne coboram si noi
Ce n-am da atunci o clipa
Sa ne-ntoarcem inapoi?
Dar pe cand,privind in urma
Plangem timpul ce-a trecut,
Suna goarne VESNICIEI:
< Am trait si n-am stiut >
Nihilius
Membru activ
Balada motanului , Nichita Stanescu
Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.
Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.
De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.
Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.
Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.
Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.
Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.
Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
posircă acră viu să stea.
"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort..."
Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.
Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.
De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.
Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.
Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.
Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.
Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.
Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
posircă acră viu să stea.
"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort..."
DeletedUser
Guest
Balada Lu Bula
Ca un leu ma plimb prin cusca
Sa vad ce dusman ma musca
Ca o fiara-nfometata
Ii las fara beregata
Cum este leul in jungla
Asa sunt printre dusmani
Bag adanc mana in punga
Fac legea junglei cu bani
Se uita dusmani toti
Cand bag vastu-adanc in sac
Si se scarma in chiloti
Ca maimuta in copac
2palme dupa ceafa
De-alea grele de sultan
De ramane fara leafa
Si bunul samaritean.
TO BE CONTINUED NEXT TIME
Ca un leu ma plimb prin cusca
Sa vad ce dusman ma musca
Ca o fiara-nfometata
Ii las fara beregata
Cum este leul in jungla
Asa sunt printre dusmani
Bag adanc mana in punga
Fac legea junglei cu bani
Se uita dusmani toti
Cand bag vastu-adanc in sac
Si se scarma in chiloti
Ca maimuta in copac
2palme dupa ceafa
De-alea grele de sultan
De ramane fara leafa
Si bunul samaritean.
TO BE CONTINUED NEXT TIME
DeletedUser
Guest
George Bacovia
Ecou de serenadă
Pansele negre, catifelate
Pe marmora albă s-au veştejit,
Şi-n tainice note s-au irosit
Parfume triste, îndoliate.
Eu singur, cu umbra, iar am venit,
O, statui triste şi dărâmate, -
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici, au murit.
În haine negre, întunecate,
Eu plâng în parcul de mult părăsit...
Şi-a mea serenadă s-a rătăcit
În note grele, şi blestemate...
Ecou de serenadă
Pansele negre, catifelate
Pe marmora albă s-au veştejit,
Şi-n tainice note s-au irosit
Parfume triste, îndoliate.
Eu singur, cu umbra, iar am venit,
O, statui triste şi dărâmate, -
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici, au murit.
În haine negre, întunecate,
Eu plâng în parcul de mult părăsit...
Şi-a mea serenadă s-a rătăcit
În note grele, şi blestemate...
DeletedUser
Guest
Minulescu
- Zambeste
Cand ti se pare atat de greu,
S`asculti cum lumea te barfeste
Atunci, asculta sfatul meu...Zambeste!
Si cand cel ce`l iubesti curat
Nepasator te paraseste,
Nu te uita ca e`nganfat...Zambeste!
Pastreaza`ma in ochii tai
Sa fiu mereu cu tine.
Azi te iubesc mai mult ca ieri
Si ma putin ca maine.
Si daca totusi ma iubesti
Pastreaza`mi amintirea.
Si nu uita ca intr`o zi
Ti`am daruït IUBIREA!
- Zambeste
Cand ti se pare atat de greu,
S`asculti cum lumea te barfeste
Atunci, asculta sfatul meu...Zambeste!
Si cand cel ce`l iubesti curat
Nepasator te paraseste,
Nu te uita ca e`nganfat...Zambeste!
Pastreaza`ma in ochii tai
Sa fiu mereu cu tine.
Azi te iubesc mai mult ca ieri
Si ma putin ca maine.
Si daca totusi ma iubesti
Pastreaza`mi amintirea.
Si nu uita ca intr`o zi
Ti`am daruït IUBIREA!
DeletedUser
Guest
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atît de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe cînd nu s-a zărit,
Azi o vedem şi nu e.
Tot astfel cînd al nostru dor
Pieri în noapte-adîncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
E-o cale-atît de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe cînd nu s-a zărit,
Azi o vedem şi nu e.
Tot astfel cînd al nostru dor
Pieri în noapte-adîncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
DeletedUser4006
Guest
Cine poate sti?
De Ana Blandiana (Modificat: Dany, Prescurtat: Dany)
Cine poate sti
De unde vine vara?
Din pamant, dintr-o vaca, poate chiar de la o fata!
De Ana Blandiana (Modificat: Dany, Prescurtat: Dany)
Cine poate sti
De unde vine vara?
Din pamant, dintr-o vaca, poate chiar de la o fata!
DeletedUser5815
Guest
Ultima scrisoare de Mihai Beniuc
DeletedUser5815
Guest
si inca una superba de Minulescu
Celei care minte
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!
Celei care minte
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!
DeletedUser6263
Guest
______________________________________
Cele de mai sus sunt versurile melodiei Fallen- Blank & Jones
Esti ultimul gand cand noaptea e stapana
Si-n primul meu vis ma ti iar de mana
Esti ca un cuvant dupa o lunga tacere
Esti ca un legamant, cea mai dulce durere.
Se stinge lumina-ntr-a noptii vapaie
Ploaia surade incetisor la geam
Noi singuri purtand aceeasi culoare
A dragostei stele, mereu o urmam.
In seara senina, la cer si la luna
In vise plapande de mare iubire
O inima blanda si atat de buna
Inalta in aer a noastra fericire... BY ME