Cum ar trebui organizate orasele ?

DeletedUser

Guest
Eu am jucat ceva pe Delta, şi pe Epsilon de la început (cu mici pauze, unele ale mele, altele banuri, etc... deci nu am fost activ tot timpul)
Pe Epsilon am ales o strategie mai deosebită, să văd dacă merge (nu fac nicio cucerire, doar colonizări).
Pe Delta am avut 7 oraşe, nu au fost aranjate foarte matematic, dar cred c-am fost destul de atent încât să-mi dau cu părerea în subiectul ăsta:

Consider că atacul naval este cel mai important, de aceea apărarea trebuie să fie bazată pe bireme. Iniţial am folosit incendiatoare, însă se mişcă foarte încet, şi nu poţi scăpa de ele, la nevoie (din cauză că nu poţi ataca cu incendiatoare). Chiar dacă într-un oraş eşti bătut terestru, nu poţi fi cucerit fără un atac naval. Ca formă de apărare terestră, folosesc eschiva.

Ca oraşe, sunt de părere că trebuiesc dezvoltate la maxim toate, întrucât toate clădirile au importanţa lor. Nu am găsit nicio clădire care nu-i util s-o duci la maxim (poate eventual senatul). Sunt de acord că trebuie făcută creşterea în anumite etape (ferme 10, academie, ferme 20, senat/depozit, ferme 30, port/cazarmă, ferme 40, restul).

Astfel, aş grupa oraşele în:
1 maxim două oraşe de cucerit, unde să fie cercetată cucerire (primul, şi la o cucerire viitoare vine şi al doilea)
1-2 oraşe numai de nave uşoare.
1-2 oraşe cu străpungerea cercetată, pentru atac terestru
1-2 oraşe pentru bireme.
Pe lângă asta, fix 2 oraşe pe o insulă. Ambele de atac, sau ambele de apărare.
Pe lângă asta, 250 de călăreţi pe fiecare insulă, pentru farmat.
 

DeletedUser

Guest
auzi scz da vreau sa iti spun ceva sa zicem ca te distruge terestru dar naval nu ala practic te farmeaza intruna adica iti ia resursele fara sa te lase sa te dezvolti iar rand pe rand dupa atacuri iti distruge si flota eu consider ca apararea terestra e cea mai importanta
 

DeletedUser

Guest
Domnule, eschiva e eschivă. Nu poţi lua resurse dacă sunt .... eschivate :)
 

Nihilius

Membru activ
In general cred ca eschiva este cea mai buna solutie pentru a te apara, mai ales aici ca nu se pot da atacurile la secunda si mai si trebuie sa aperi orasul dupa aceea naval si terestru.

Daca este oras defensiv scot trupele pana la nava de colonizare si le bag cand ajunge atacul respectiv. Se mai poate si baga suport pe oras cat mai apropiat de atacul important.

Pe langa eschiva am mai folosit si datul la recuperare. Pur si simplu am trimis trupele in alta parte unde am considerat ca am mai mare nevoie, am calculat cand trebuie sa trimit atacul naval naval dupa dupa nava de colonizare. Las cam 30-45 de secunde marja de eroare cand calculez timpul de trimitere.
 

DeletedUser

Guest
Organizare:

Eu mi-am organizat orasele in 5 grupe:

-Atac terestru
-Atac naval
-Aparare terestra
-Aparare navala
-Atac de colonizare

Din punct de vedere al trupelor,ele contin:

-Atac terestru: Cam 300 calareti,100 care, 200 prastii(optional),cam 20 usoare (sa nu risc ca inamicul sa aiba bireme) si ce ramane fac nave de transport (cam 60-70)
-Atac naval:200 nave usoare
-Aparare terestra:200 sabieri,100 hopliti,400 arcasi,60-100 care de lupta,cam 10 bireme si ce ramane nave de transport (cam 60-70)
-Aparare navala: cam 100 arcasi,100 care si 200 bireme
-Atac de colonizare:
-Atac terestru: Cam 300 calareti,100 care, 200 prastii(optional),cam 20 usoare (sa nu risc ca inamicul sa aiba bireme) si ce ramane fac nave de transport (cam 60-70)
Este cam la fel numai ca el contine cam 60 usoare.

Cladiri:

Nu construiesc cladirile la nivel maxim.Dar cam pe toate orasele am:

Senat:25
Pestera:10
Minele de resurse:maxim
Templu:14,15,16
Piata:17
Port:20 (atac de colonizare) pe celelalte 15.
Depozit:30
Academie:30 ( aproximativ pe toate orasele pentru a putea face festivaluri)
Cazarma: 20 (pe cele navale cazarma este de nivel 10-15)
Zid: 20-25 (minim 20)
Ferma:40

Dupa parerea mea nu ma ajuta catapultele,nave incendiatoare si corabiile rapide de transport.

Sper ca v-au prins bine aceste sfaturi.Succes in continuare!
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser

Guest
apararea ta terestra e foarta slaba......... ti o rupe unu numai cu prastiile(cele mai ieftine unitati de atac)........ si cativa hopliti pe langa(sa zicem 200)

pe delta cea mai buna aparare ar arata cam asa:
3 orase-arcasi vre o 500 si 300 care de lupta(desigur poate fi modificata in functie de atacurile primite)
1 oras aparare navala(poate 2 dar deja sunt 5 sate si ce i prea mult strica) care sa o folosesti cu cap

atacul-nu exista o configuratie perfecta care sa iti dea posibilitatea sa iti faci planuri de lunga durata, atacul trebuie format in functie de adversar, oricum satele de atac pot fi schimbate foarte usor(din naval in terestru,si invers) asa ca cel mai bine e sa iti spionezi adversarul(ar fi bine sa spionezi tot pe o raza de 10-12 ore facute cu biremele) si pe urma te gandesti ce faci mai mult terestru sau naval.....
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser

Guest
punctul 1 identic in legatura cu punctul 2:
Aparare terestra:500sabieri 700arcasi 500 hopliti vreo 50 bireme
Aparare navala:250 sau mai multe bireme
atac terestru:aici sunt 3 variante...:500cai sau 300 cai si 200 care sau 200 cai 200 prasi 500hopliti
atac naval:peste 200 nave usoare si hidre
 

DeletedUser

Guest
Eu sunt un jucator defensiv.Am atins 5 orase maxime,cu cate 700 arcasi si 300 hopliti,restul bireme si sinucigase si alianta mea este peste tot.De 2 saptamani stau cu nava in port si nu stiu ce sa fac cu ea.Cuceresc doar peste 8000.Concluzia este ca defensiva mea este prea mare :D.Nu uitati sa echilibrati ofensiva cu defensiva!.PS:Turnuri si zidul la maxim pe toate 5 :p
 

DeletedUser

Guest
:-?ala e oras defensiv:O:O700 arcasi si 300 hopliti mor imediat.....def ar trebui sa arate asa:(cea terestra)600arcasi 600sabieri 500 hopliti sau 250 arcasi 200 care 200 sabieri 200 hopliti...
 

DeletedUser

Guest
Da ser,dar unde iti ramane loc de trupe navale?Nu iti ramane,am omis numarul mare de navale defensive ce iti trebuie in oras.Terestra este doar un backup,navala face totul.
 

DeletedUser2467

Guest
aparare navala:numai BIREME
aparare terestra:500 sabii 500 arcasi si ceva hopliti apoi bireme
atac terestru:mixt care,calareti,prastii,hopliti nu folosesc creaturi mitice ca nu imi plac
atac naval:numai USOARE FARA BARCI TRANSPORT SAU TRUPE DE FARMARE.
 

DeletedUser

Guest
Sa sti ca in apararea navala biremele pot fi curatate foarte usor.Sunt de parere ca trebuie sa le mixezi cu triremele si hidrele.
 

DeletedUser

Guest
aici gresesti triremele ocupa de 2 ori mai mult spatiu in ferma ca biremele si dureaza de 2 ori mai mult sa le recrutezi-> trimele sunt degeaba :D
si nu sunt singurul care afirma aceste lucruri
baga in simulator si o sa vezi 200 bireme=100 trireme=1600 populatie
iar apararea totala este de 32k bireme>25k trireme ->o diferenta enorma
faci ceva pe ele trireme ca sunt unitati si de atac si de aparare

referitor la ce ai zis liquidator mai sus ca def naval face tot aici nu ai dreptate sa zicem ca ai 20 de sate
tu dak primesti peste noapte 40 de atacuri blitz si nu ai fost on iti pierzi toata apararea + 20 de revolte pe cap
si atunci incepe distractia .......(dak as fi inamic cu tine prima oara sigur as esua dar a 2 oara as venii cu vreo 5-6 sate de naval...._) iar apararea ta terestra o curat pe toata cu doar 2 sate de prastii(cele mai ieftine unitati de atac)
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser598

Guest
:)
Imi place aceasta tema,intradevar se poate de luat ceva nou si de facut concluzii...

Multi dintre cei care au postat, au in mare parte dreptate in organizarea oraselor sale. Eu nu voi intra in detalii cum imi organizez orasele... Daca intreaba cineva de ce? pai,raspunsul e simplu: NU ma organizez sub o formula matematica... :))

Voi da si eu niste idei de strategie,poate cineva (din cei noi in joc)le vor folosi. Deci:
1.Staruite sa ai pe o insula de la 2 la 4 orase.
2.Nu construi la maxim toate constructiile in oras. Dau exemplu: Daca orasul X doresti sal folosesti in mare parte naval,pai cazarma nu ridici mai mare de nivelul 5. (etc)
3.Nu folosi multe orase ca baza apararea,doar in cazuri exceptionale,cand ai 2,3 orase prinse intre inamici. In mare parte foloseste trupele de atac. (asta doar in cazul cand esti mai activ )
4.Poate sa apara intrebari de ce sa nu fac multe orase ca aparare terestra? Pai,daca esti activ,nu ai nevoie de aparare foarte multa terestra. Cerceteaza garda in academie,si,in mare parte a atacurilor bagai pe ei,si atacatorul perzand trupe aiurea,nu te va mai ataca...
5. Daca totusi,vine cu nava? Nu e problema,daca ai trupe de atac,esti 50% asigurat ca vei sparge colonizarea. In plus,cum am zis mai sus,ai inca 2 orase langa orasul care te ataca,si cel putin,1 din ei trebuie la fel sa fie de atac,asa ca ai 100% succes.
6. Cum ma apar daca am doar trupe de atac pe insula? Simplu,avand 3-4 orase pe o insula,fa urmatorea (+/-):
a)Unul din orase(pe placul tau) trebuie sa aiba:
-Pestera nivelul 10 (la general toate trebuie sa fie 10,dar in fine,unul din ele neaparat),si cu mult argint in ea,peste 40k.
-Zidul nivelul 25 (sau cat se paote de mare)
-Turnul
-Cercetare falanga + gardieni (gardienii cercetati trebuie sa fie in orice oras,nu import,naval sau terestru)

Asa,daca ai un oras cum am scris mai sus,pai,toate trupele din celelalte orase de pe insula le trimiti sprijin in orasul bine pregatit (asta faci atunci cand pleci la culcare). In caz de primeste noaptea atac,trupele nu vor fi in oras. Unica -,asta sa dea in orasul cu multe trupe,dar asta e alta poveste.
Asa,deci,daca intra nava in unul din aceste orase,simplu intorci inapoi trupele acasa,si ele vor ataca,plus,trimiti atac si cu celelalte orase. Daca faci asta dupa 1 minuta dupa nava,atacatorul nu are sanse sa reziste,asa cum atacul cu nava contine mai mult atac terestru decat naval,dar,daca e invers,pai aici la fel e alta poveste.
(sper ca cine va citi,va prinde ideea,si posibil va folosio pe una din insulele sale)

6. Acuma alt ceva: Daca ai o insula cu orasele tale+aliatii,si,se perde printre voi un oras al inamicului(2-3),PAI,nu trebuie sa le cuceresti. :)
De ce? simplu,il vei cuceri pe insula in care dominezi,el va lua alte orase,si te va ataca de acolo. Insa,sa nu permiti asta,tu,avand trupe de atac,faci si 20 de catapulte pe oras,si dai jos zidul la orasul inamicului si il cureti zilnic,luandui sansele sa faca ceva trupe pe oras. E adevarat,el poate trimite sprijin,poate schimba strategia de trupe,dar odata cu el,schimbati-va si dvs. de exemplu,daca o da pe aparare,atunci o sa fiti linistit ca atacuri nu veti primi de pe orasele alea,sau,atac naval,este alta iesire din situatie... etc.

Eh,sunt micile sfaturi ale mele pentru jocul Grepolis.
Va rog cei care nu sunteti interesati,nu comentati,doar sa fie comentat. Am postat pentru acei care abea incep,si care idee nu au cum sa supravetuiasca in acest joc.
Daca mai sunt intrebari legate de strategie,putem cu mare placere discuta aici... O seara buna. ;)
 

DeletedUser

Guest
ceea ce ai scris tu este valabil doar pentru lumile cu sistemul de cucerire vechi, pe lumile cu revolta ai nevoie neaparat de aparare(terestra)
 

DeletedUser598

Guest
Da,posibil. Eu doar pe Alpha joc. :)
E,poate totusi ceva-ceva se paote de luat bun din ce am scris . :D
 

DeletedUser

Guest
Am o intrebare de incepator
de ce nimeni (din ce am citit) nu foloseste manticore in atac?
puteti face calculele privitoare la populatie
945:45=21 ascutit manticora
16 ascutit hoplitul
56:4 =14 ascutit carul de lupta
e adevarat ca te costa 405 favoruri dar eu pe Epsilon (viteza 3) pot face 1 chiar 2 (in curand) pe zi folosind doua orase cu zeus templu 15 (necesar pt manticore)
o sa ziceti da dar la aparare e varza dar eu va spun ca eu nu vreau polis mixt fiind aceeasi problema ca si cu triremele
 

DeletedUser

Guest
Oras aparare navala:numai bireme(in cazuri speciale si cateva incendiatoare)
Oras Aparare terestra:in special sabieri si hopliti(nici arcasii nu sunt de neglijat)
Oras atac naval:Numai nave usoare
Oras atac terestru: prastiasi+calareti sau calareti+care(niciodata prastiasi+care de lupta)

Asezare:
Numar de orase pe insula:2,4(niciodata 1 sau 3).
Cand sunt 2 orase:Atac terestru+Aparare navala/Aparare terestra+Atac naval
Cand sunt 4 orase:Atac terestru,Atac naval,Aparare navala,Aparare terestra(daca sunt pe insula de dusmani,numai atac si aduc sprijin din afara).

Dezvoltarea cladirilor o fac in functie de tipul orasului.

********************************************************************************
Am o intrebare de incepator
de ce nimeni (din ce am citit) nu foloseste manticore in atac?
puteti face calculele privitoare la populatie
945:45=21 ascutit manticora
16 ascutit hoplitul
56:4 =14 ascutit carul de lupta
e adevarat ca te costa 405 favoruri dar eu pe Epsilon (viteza 3) pot face 1 chiar 2 (in curand) pe zi folosind doua orase cu zeus templu 15 (necesar pt manticore)
o sa ziceti da dar la aparare e varza dar eu va spun ca eu nu vreau polis mixt fiind aceeasi problema ca si cu triremele

Eu le vad inutile.dar daca ar fi sa fac,as folosi manticore in atac si pegasi in aparare.
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser

Guest
Atac naval -doar nave usoare(240-250)
Aparare navala -doar bireme(desi triemele si Hidrele par sa aiba apararea mai buna nu o au-calculati aparare/populatie,iar incendiatoarele opresc numa Usoarele,nu si transportoarele sau nava de colonizare si raman ultimele in oras)
Atac terestru:
*la inceput mixt(calareti+prastiasi+hopliti)+transportoare rapide +neaparat usoare(30-50)
*cand aveti mai multe orase de atac pe langa transportoare rapide+usoare,desi multi sunt contra Cel mai bine este sa aveti nuke de un singur fel: (aprox 1500 prastiasi/1500 hopliti/500 calareti-carele nu sunt foarte bune,de aceeasi pop faceti mai bine 1500 hop(24k atac ascutit) decat 375 care(21k atac ascutit).Daca spionati veti sti cu ce sa atacati in functie de ce are in aparare.
*Aparare terestra-Spadasini+Arcasi+Hopliti
Unitati mitice:
Atac-Daca sunteti pe o lume cu revolta neaparat Manticoare-cel mai bun atac de pornit revolta,nu se opresc in "zidul de bireme"
Aparare-Pegasii-foarte buni la aparare si rapizi pentru suport+zboara
-Meduzele in cazul in care aveti pe insula inamici,cele mai bune in raport atac/aparare
 

DeletedUser

Guest
[
Atac-Daca sunteti pe o lume cu revolta neaparat Manticoare-cel mai bun atac de pornit revolta,nu se opresc in "zidul de bireme"

Te inseli amarnic,ca sa recrutezi foarte multe manticore capabile sa infranga apararea la un jucator activ iti ia foarte mult timp o luna sau ceva gen.

Eu recomand un sat de atac mixt 100-150 de usoare + 60-70 de harpii-un astfel de sat il ai gata in doar 10 zile(pe lumea delta) si mai repede daca stai sa te chinui.

Desigur toata smecheria e sa fie adversarul aproape(5-6 ore max) altfel la un atac la o distanta de peste 10 ore se schimba datele problemei.
 
Sus