Noi cei care ne-am nascut in anii 70’-80', vedem acum în anul 2018 cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii paşi pe lună, nici despre războaie sângeroase, dar avem cultură generală, pentru că asta însemna ceva o dată.
Suntem ultima generaţie care a jucat “Ascunselea”, “Castel”, “Raţele şi vânătorii”, “Ţară, ţară! Vrem ostaşi”, “Prinsa”, “Sticluţa cu otravă”, “Pac Pac”, “Hoţii şi vardiştii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am făcut petreceri video (închiriam un video şi stăteam să ne uităm la filme 2 zile închişi în casă) primii care am vazut desene animate color, primii care am renunţat la casete audio şi le-am înlocuit cu cd-uri. Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca. Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii “Soimi ai Patriei” şi ultimii “Pioneri”. La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză… şi am cântat MULŢI ANI TRĂIASCĂ nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări. Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas.. şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor.
Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia asteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea absolut superbe de apă. Între timp, ne consolăm cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys, şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Abba, şi de Queen, cât şi de noile nume gen 50 Cent şi Britney Spears. Pe ei daca îi intrebi, “Muzica a-nceput cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, man!”.
Am citit “Licurici”, “Pif” ’’Cireşarii’’, şi am băut Cico şi Zmeurata şi ni s-a părut ceva extraordinar când au apărut primele sucuri “de la TEC” fără să ne fie teamă că “au prea multe E-uri”, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teamă de viruşi. Noi am băut prima Coca-Cola la sticla şi am descoperit internetul. Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround system, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram şi le uitam pe dulap, pline de praf. Abia aşteptam la chefuri să jucăm “Fântâniţa”, sau “Flori, fete sau băieţi”, sau “Adevăr sau Provocare”, sau orice ne dădea un pretext să “pupam pe gură” pe cine “iubeam”.
Noi suntem cei care încă au mai “cerut prietenia”, care încă roşeam la cuvantul “sex”, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apa şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperând că persoana iubită va citi acolo unde scrie “De cine iţi place?” că ne place de el/ea. Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greşeală pe jos, nu am avut pastile cu capac special să nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am băut doar apa îmbuteliată, nu ne-am tăvălit şi bălăcit prin toate bălţile şi nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam, părinţii noştri nu au “child proof the house”, ne-au trimis să cumpărăm bere şi vin de la alimentară, şi câte un pachet de ţigări de la tutungerie. Noi am auzit cum s-a tras la Revoluţie, noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea “Feriţi-vă de măgăruş”. Ar ma fi multe dar doar atat mi-au trecur acum prin fata ochilor amintirii.