De 1 Iunie

  • Autor subiect DeletedUser7851
  • Data de început
Stare
Nu este deschis pentru răspunsuri viitoare.

DeletedUser7851

Guest
509.jpg


Copilaria mea

Cand nu mai esti copil, ai murit de mult spunea Constantin Brancusi. Poate nu ne permitem sa fim tot timpul copii, dar putem sa ne amintim cu drag de acele vremuri.
Atat timp cat avem parinti suntem totusi copii. Va propun sa ne amintim impreuna de copilarie, de o zi speciala.
Ma gandesc cu nostalgie la anii cand toate fetitele voiam sa fim Nadia Comanici sau cand imparteam o eugenie, cand veneam acasa cu genunchii juliti de la alergat si .. multe altele.
Voi ce amintiri frumoase aveti din copilarie? Asteptam sa ne povestiti in cateva randuri ceva despre copilaria voastra.


Modalitate de desfasurare

Perioada de desfasurare a concursului 01 - 06.06.2018.
Se vor acorda 3 premii in valoare de 700, 500 si 300 monezi de aur.
Echipa va alege 3 postari pe care va premia.
Castigatorii vor fi anuntati in data de 12 iunie 2018.


Conditii de participare:

Fiecare jucător poate participa la concurs cu o singură postare.
Daca detineti mai multe conturi veti putea participa cu unul singur.
Modalitatea de revendicare a premiilor va fi comunicată odată cu anunţarea câştigătorilor.
Postările trebuie să respecte regulamentul forumului si al jocului.
 

DeletedUser2039

Guest
Imbatranesc si imi pare rau, cand eram mic vroiam sa fiu mare, acum in toamna vietii am devenit un pic uituc, uit pana la pranz ce am facut dimineata dar am vii in memorie atatea amintiri din copilarie, atatea amintiri...toate nazbatiile din lume cu fratele meu si cu prietenii de seama noastra din vecini, vara la scaldat de nu ne trebuia nici mancare si iarna cand gerul ne oferea patinoar gratis stateam pe gheata pana se intuneca afara si nici unul nu ne plangeam de frig, parintii saracii nu stiau pe unde ne umblau piciorusele toata ziulica, ei la munca iar noi in grija bunicii care mai usor ar fi pazit un card de iepuri decat doi impieltati cum eram noi, pe la opt ani ne a gasit intro dimineata ca ne scaldam si ca sa ne sperie sa nu mai intram in apa ne a spus ca bataia noastra nici pisica care face sub pat na luato. Am iesit din apa si pe langa ea am "zbughito" acasa, dar acasa cum scapam ? si am facut o nefacuta ne am urcat in gradina intr un zarzar urias, saraca bunica ne a vazut intrand in ograda dar de gasit ioc, doua ore ne a cautat, mergea prin ograda si vorbea singurica : Iesti de unde v ati ascuns si nu va fac nimic. Dar noi nu am coborat pana cand nu am vazur ca pleaca iar pe ulita sa ne caute...am ajuns mare si ma gandesc cateodata ,sunt eu fericit ? da, dar sunt clipe de fericire si rare, privind in urma atunci eram fericit alaturi de fratele meu si de prieteni si ma ineaca nostalgia, astazi alerg sa tin ritmul cu vremurile si prietenii dragi din copilarie s au instrainat, nu renuntati sa pastrati intr un colt al inimii o bucatica din copilarie, cu drag, Money.
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser16559

Guest
imi aduc aminte cand eram copil ma speriam de moarte de gaste :))) fugeam la bunicul meu speriata :))))
copilaria la tara a fost cel mai frumos moment din viata mea :) pacat ca incet incet crestem si uneori ne e dor de ce era odata
 

DeletedUser12638

Guest
Amintiri frumoase din copilarie cred ca avem cu totii si ne uitam la copiii din ziua de azi ca nu stiu sa se joace.Noi ne rugam de parinti sa ne mai lase afara dupa ce se intuneca iar pe ei cam trebuie sa ii scoti cu forta din fata calculatorului si sa le iei jumatate de ora macar telefonul din maini.Alergam de dimineata pana seara jucand leapsa sau fata ascunselea,tara,tara vrem ostasi,elesticul,trageam cornete cu ac sau cu invizoace,sotron si multe altele.
O mica intamplare amuzanta,eu cu vecina mea de atunci,aveam cam 12-13 ani,eu stiam sa inot ea nu si voiam sa o invat.Eram la strand in bazin cu apa mica si voiam sa o trag la mai adanc dar ei ii era frica ca o bag cu capul la fund.Eu trageam de ea ,ea se zmucea inapoi.Nu stiu cum am reusit de am alunecat si ea a cazut peste mine,de frica m-a luat in brate.Apa nu era mai mare de brau si ea daca ar fi ridicat capul ar fi luat aer dar era atat de panicata incat se tinea de mine si asa am ajuns sa ma lupt cu ea ca sa o dau la o parte sa ma ridic.Dupa cateva secunde am reusit asta apoi am ridicat-o si pe ea si dupa ce i-a trecut sperietura radeam amandoua cum era sa ne inecam in apa de maxim 1 metru.
 

DeletedUser16253

Guest
imi amintesc cu nostalgie de banchetul facut la sfarsitul clasei a 8 a. baietii scriau in oracolele fetelor diferite
amintiri iar fetele pe camasile si cravatele cu tricolor amintiri de care sa nu uitam peste timp.
acea perioada in care fiecare dintre noi avea sa paseasca pe un alt drum.
 

DeletedUser16618

Guest
Nu demult mi-a trecut copilaria, am copilarit la tara intro zona mai retrasa si am amintiri care nu le voi uita niciodata simt ca anii trec resimtitor si inca ma trec fiorii cand simt trecerea lor, simt si acum mirosul de fan proaspat cosit, n-am sa uit niciodata livezile de ciresi si pruni in care ne cataram, serile de vara in care ii convingeam pe bunici sa ne lase sa dormim afara, pe prispa si adormeam tarziu in noapte, numarand stelele. Imi amintesc cat asteptam an de an Sf Maria sa mergem la targ, ne luam vata pe bat si ne dadeam in comedii. La fel cum nu pot sa uit cum mergeam in drumetii la padure si adunam ciuperci dupa zilele cu ploaie, cum alergam pe dealuri dupa animalele bunicilor, de parca toata lumea era a noastra. Nu exista un loc mai magic decat podul casei, unde scotoceam printre cuferele si lazile de zestre ale bunicilor, unde am gasit o ladita plina cu monede vechi care fusesera ai strabunicului nostru, sau am citit pe ascuns scrisorile de dragoste ale parintilor noastri. Cum ne jucam in zapada cu saniile ore in sir si ne intorceam cu sosetele de lana pline de turturi, cum am plecat in drumetie in toiul iernii si am cazut intr-un lac inghetat, cum mergeam cu plugusorul si sorcova din casa in casa …si cate si mai cate.
 

DeletedUser12804

Guest
Noi cei care ne-am nascut in anii 70’-80', vedem acum în anul 2018 cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii paşi pe lună, nici despre războaie sângeroase, dar avem cultură generală, pentru că asta însemna ceva o dată.
Suntem ultima generaţie care a jucat “Ascunselea”, “Castel”, “Raţele şi vânătorii”, “Ţară, ţară! Vrem ostaşi”, “Prinsa”, “Sticluţa cu otravă”, “Pac Pac”, “Hoţii şi vardiştii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am făcut petreceri video (închiriam un video şi stăteam să ne uităm la filme 2 zile închişi în casă) primii care am vazut desene animate color, primii care am renunţat la casete audio şi le-am înlocuit cu cd-uri. Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca. Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii “Soimi ai Patriei” şi ultimii “Pioneri”. La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză… şi am cântat MULŢI ANI TRĂIASCĂ nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări. Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas.. şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor.
Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia asteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea absolut superbe de apă. Între timp, ne consolăm cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys, şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Abba, şi de Queen, cât şi de noile nume gen 50 Cent şi Britney Spears. Pe ei daca îi intrebi, “Muzica a-nceput cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, man!”.
Am citit “Licurici”, “Pif” ’’Cireşarii’’, şi am băut Cico şi Zmeurata şi ni s-a părut ceva extraordinar când au apărut primele sucuri “de la TEC” fără să ne fie teamă că “au prea multe E-uri”, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teamă de viruşi. Noi am băut prima Coca-Cola la sticla şi am descoperit internetul. Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround system, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram şi le uitam pe dulap, pline de praf. Abia aşteptam la chefuri să jucăm “Fântâniţa”, sau “Flori, fete sau băieţi”, sau “Adevăr sau Provocare”, sau orice ne dădea un pretext să “pupam pe gură” pe cine “iubeam”.
Noi suntem cei care încă au mai “cerut prietenia”, care încă roşeam la cuvantul “sex”, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apa şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperând că persoana iubită va citi acolo unde scrie “De cine iţi place?” că ne place de el/ea. Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greşeală pe jos, nu am avut pastile cu capac special să nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am băut doar apa îmbuteliată, nu ne-am tăvălit şi bălăcit prin toate bălţile şi nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam, părinţii noştri nu au “child proof the house”, ne-au trimis să cumpărăm bere şi vin de la alimentară, şi câte un pachet de ţigări de la tutungerie. Noi am auzit cum s-a tras la Revoluţie, noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea “Feriţi-vă de măgăruş”. Ar ma fi multe dar doar atat mi-au trecur acum prin fata ochilor amintirii.
 

DeletedUser16553

Guest
imi aduc aminte de sfarsitul clasei a4a la serbarea de atunci cand eram toti imbracati in costume traditionale sau deghizati in personajele din rolutile pe care le jucam .... insa la acea serbare nu am participat deoarece eram cu piciorul in ghips pt ca sarisem dintr.un pom si imi luxasem glezna ... insa ca o ironie ... in clasa a12a am avut piciorul in ghips pus fix cu 2 zile inainte de probele scrise si de atunci cred ca ala a fost talismanul meu norocos care m.a ajutat sa iau bacul
 

DeletedUser8456

Guest
Pff... nici nu stiu ce amintire sa spun... consider ca, din copilaria mea, ziua de vineri a fiecarei saptamani era cea mai fericita... Ma trezeam pe la 8-9 mancam ceva pe fuga si fugeam cu un prieten la scaldat, locul de rascruce unde ne intalneam cu totii , radeam si tipam, n-aveam nici-o grija... eram copii. Tin minte ca ne intreceam in "care are cea mai smechera saritura" sau "care arunca cea mai multa apa"... apoi plecam la cirese sau capsuni sau daca era un pic spre toamna la furat de struguri " Ţâţa vacii ", mancam pana nu mai puteam de burta sau pana ne prindeau si ne luam bataie cu ciumege si pietre, intr-un final luam caruta si inhamam calul la ea si dai pe camp, faceam pe exploratorii, ne indepartam la kilometri intregi de casa si apoi ne intrebam unul pe altul "tu mai stii drumul inapoi?" la care raspunsul era "lasaaa ca gasim noi cumva drumu-napoi", ajungeam pe la canale artificiale secate care de obicei aveau tevi mari ce le traversau iar cei mai curajosi treceau pe ele iar cei mai putin curajosi (lasii sau "papa lapte" cum le ziceam noi) o luau direct prin canal. Trebuia sa trecem pe partea cealalta pentru ca acolo era un fel de bloc sau depozit parasit unde nu mai erau decat sobolanii sau serpi, la vederea carora o luam la fuga pe unde apucam. Spre casa toata lumea tacea, nu mai stiam drumul inapoi ... ne era frica sa ne fi pierdut pe camp.. dupa vreo jumatate de ora - o ora de mers vedeam turlele bisericii si incepeam sa avem glas in noi.
Cam asa erau toate zilele de vara, insa vinerea era preferata mea, tatal meu avea serviciul la oras si nu aveam posibilitatea sa-l vad decat in vinerea cand venea acasa, dupa ce ajungeam acasa din expeditia catre necunoscut zburdam pe usa sa-l vad iar el era acolo si-mi zicea "ce e ma pe ochii tai" eram murdar, normal, de la praf, "hai du-te si spala-te daca vrei sa-ti dau ceva bun" si de obicei imi aducea cadouri micute, cum ar fi: dulciuri, jucarii, mingi pe care le spargeam la fotbal mereu .. nu intru in detalii despre scorurile alea 64 -76. Faptul ca era el acolo ma facea fericit si mereu, vineri de vineri, asteptam sa-l vad fiind la fel de entuziasmat de fiecare data.
 

DeletedUser16530

Guest
Copilaria mea,

Inca si azi imi amintesc cu drag de cel mai important lucru din viata mea, si anume copilaria.Copilaria mea a fost una de neuitat. Ieseam pe afara in fiecare zi si ma jucam diferite jocuri cu prietenii mei, eram foarte multi, jocuri ale copilariei pe care si acum le mai joc cand am timp si ne gasim cu totii. chiar Daca nu asa des,doar cand am mai mult timp liber.
Sotronul, Tara tara vrem ostasi, hotii si bardistii, ascunselea, fotbal, lapte gros jucam si la scoala . Diferite jocuri cu mingea, cum ar fi de-a va-ti-acunselea cred ca sunt jocurile care ne-au marcat tuturor copilaria, nu doar mie.
Ma ascundeam in cele mai bune locuri dupa masini, in tufisuri, in copaci, dupa colturile blocului si niciodata nu ma gaseau.
Imi aduc aminte, cat m-am mai jucat cu mingea, atunci erau mingile de cauciuc, ce te usturau si te inroseai cand erai lovit cu ea, atunci nu era asa multa tehnologie, cum este acum, primul telefon al meu a fost un Alcatel era precum o caramida. Ma jucam pe televizor Mario, Tancuri, etc. Jocuri pe casete, multi am prins asa ceva,
Pot spune ca am avut cu adevarat o copilarie de neuitat, fata de ce se intampla la ora actuala, nu cred ca vor mai fi copii care sa se bucure de o copilarie de care eu am avut parte.
 

akali7

Membru activ
Imi amintesc mergeam cu tata si mai multi prieteni ai lui la mare,la munte...Din pacate,de cand m-am mutat la casa am pierdut contactul,in mare parte,cu copii din oras,la bloc aveam multi copii prin preajma...zona in care locuiesc abia de cativa ani a inceput sa fie din ce in ce mai populata...dar am avut o copilarie frumoasa,desi in mare parte in fata calculatorului,pe jocul asta si pe altele :D :D
Nu am avut o copilarie super wow dar cand am avut ocazia m-am bucurat de anumite placeri ale vietii,ale copilariei :) si nu o sa le uit :)
Acum?Acum desi sunt in perioada sustinerii examenului de Bacalaureat,am descoperit pe langa pasiunea de a gati,pasiunea de a dansa:D mde cand am devenit membru al comunitatii latino mi-am facut prieteni din oras,din alte orase,chiar si din alte tari :D Imi pare rau ca nu am descoperit aceasta comunitate mai devreme dar nu este niciodata prea tarziu ;)
 

DeletedUser15887

Guest
Copilăria mea a fost o poveste frumoasă, un adevărat vis. Zile binecuvântate, fericite şi fără griji. Mă împrietenisem cu o fetiţă din vecini, de aceeaşi vârstă cu mine. Tatăl ei, Valentin Raus, era un cunoscut scriitor bistriţean, iar bunicul din partea mamei, părintele Tătar, fost preot greco-catolic, îşi petrecuse câţiva ani buni la canal. Locuiau într-o căsuţă cochetă, în apropierea Fabricii de teracotă, având în faţă o superbă grădiniţă de flori. În spatele casei se întindeau straturi de trandafiri şi o mică livadă din care ne ospătam în voie.
Ileana avea înfăţişarea unui înger pictat de Rafael, faţa rotundă, părul ondulat, ochii negri, pielea ca piersica, toate dublate de o fire blândă şi afectuoasă. Ţineam unul la altul cu atâta pasiune, încât eram nedespărţiţi.
Mă asculta orbeşte, îmi ceda la masă piciorul de pui şi izbucnea uşor în plâns dacă dădeam semne de plictiseală. Când îi cântam la vioară rămânea cu gura căscată de admiraţie. Sunt convins că eram cei mai fericiţi copii din lume.
smiley_emoticons_kleeblatt2.gif

Când ne săturam cu joaca, ascultam poveştile cu Cosânzene şi Feţi-Frumoşi pe care ni le citea tatăl ei. Aceasta nu ne împiedica însă să inventăm propriile noastre basme şi, cu cât se dezvolta această pasiune, cu atât viaţa ni se părea ca o permanentă poveste cu zâne.
Majoritatea lucrurilor pe care trebuia să le ştiu neapărat, despre cum să trăiesc, ce să fac şi cum să exist, le-am deprins în jurul cutiei cu nisip de la grădiniţă. Iată lucrurile pe care le-am învăţat: nu lovi oamenii; pune lucrurile la loc, acolo de unde le-ai ,luat; strânge mizeria pe care ai făcut-o; nu pune mâna pe ce nu-i al tău; cere-ţi scuze dacă loveşti pe cineva: trage apa, spală-te pe mâini înainte şi după ce mănânci; desenează, pictează, cântă, dansează, joacă-te şi lucrează în fiecare zi câte puţin; culcă-te în fiecare după-amiază; când ieşi în oraş periază-ţi hainele, aranjează-ţi frizura şi lustruieşte-ţi pantofii; fii atent când treci strada, ţineţi-vă de mână şi traversaţi împreună; aminteşte-ţi de mica sămânţă din vasul de lut; rădăcinile merg în jos, iar planta în sus şi nu uita că toţi oamenii sunt la fel!... Vine însă o vreme când porumbeii, hamsterii, peştişorii sau chiar mica sămânţă din vas mor cu toţii. Şi noi, oamenii, murim la fel…
 

DeletedUser16620

Guest
Perioada de desfasurare a concursului e intre 1-6 iunie dar premiile se dau in 12 mai :))) eh , o mica greseala , toti gresim xD
Sa spun sincer.. fiecare persoana isi aminteste copilaria in propriul ei fel , toti ar putea sa spuna cateva cuvinte despre ce le-a marcat lor copilaria , despre niste momente minunate , frumoase , sau mai putin frumoase..
Pot sa spun ca o mare parte din copilarie mi-am petrecut-o stand atat in casa si jucandu-ma cam orice joc , asta insemnand atat jocuri vechi , pe vremea cand erau acele tastaturi conectate la televizor si cu manete ca in playstation-urile de azi pana la jocurile pe calculator cu o grafica decenta si actiune care sa te tina in suspans , am preferat sa fac planuri in fiecare zi alaturi de colegii si prietenii mei iar dupa sa le punem in aplicare in jocurile multiplayer , dar pana atunci adorand sa stau ore in sir si sa ma uit la desene animate vechi precum Scooby Doo , Tom & Jerry si altele care au fost o piesa de baza in copilaria mea.
O mare parte din copiii de alta data si-au petrecut copilaria si in aer liber , precum am facut-o si eu , mi-a placut mereu sa ies sa iau si eu o gura de aer si sa ma inteleg cu ceilalti , sa imi fac noi prieteni si sa jucam orice fel de joc care pe atunci era cunoscut de majoritatea din cartier dar cu timpul si-au pierdut insemnatatea..pentru ca nu mai sunt la moda.. adica cine ar mai juca in 2018 lapte gros , leapsa , capra , tara tara vrem ostasi , etc ... erau vremuri in care ne strangeam la fotbal , eram 2-3 copii si asteptam sa vina si altii sa facem echipe ca sa putem juca , nu aveam nevoie de mingi nike , adidas sau altele.. ne rezumam la ce aveam pe atunci , nu erau terenuri ca acum , nu jucam fotbal doar la scoli sau licee , aveam nevoie de doar 4 copaci si ii dadeam drumul , chit ca ne certam dupa vreo 30 de minute sa ne dam seama care a fost gol sau care a scos-o portarul de pe linia portii pentru ca copacii nu erau unul in dreptul celuilalt ..
Copilaria , a insemnat pentru multi dintre noi , cea mai importanta parte a vietii , cea in care ne dezvoltam , invatam chestii noi de la cei din jur , ne facem prieteni si aflam cum sa ne comportam sau ce e mai bine pentru noi , ce modele sa luam in viata si ce vrem sa devenim , insa niciodata nu se intampla asa cum vrem , dar acea parte a vietii , inseamna enorm pentru fiecare din noi.. odata ce inaintam in varsta , ne pierdem copilul din noi , cel putin unii dintre noi , insa sper ca cel putin jumatate din acesti oameni minunati de pe pamant sa ramana copii cel putin in suflet , indiferent ca o fac mai rar sau mai des , sa nu uite niciodata cum e sa te distrezi , sa incerci sa te joci , sa faci lucruri care chiar daca nu mai sunt la moda , sa fi mandru ca le faci si sa iti pese doar de impresiile tale si cu ce ramai la final de viata , LA MULTI ANI TUTUROR COPIILOR DIN VOI ! RAMANETI MEREU ASA <3 !
 

DeletedUser5209

Guest
Am sa va povestesc si eu cateva dintre amintirile mele din copilarie ...
Am crescut la un canton CFR,tatal meu fiind impiegat de miscare a primit locuinta de servici aproape de gara cum era si normal .

Am crescut printre trenuri ,mecanici de locomotive si echipe de rearatii sine ,oameni buni si priceputi ...pe atunci CFR-ul era a doua armata a tarii .
Una dintre povestile mele este si amuzanta si un pic terifianta daca o analizez acum dupa atatia ani ...
Ne plimbam zilnic cu echipa de intretinere a liniilor in vagonetul motorizat pe care acestia il aveau la dispozitie pentru deplaseare .
Eu si fratele meu mai mic eram de nelipsit printre ei ...intr-o dupa amiaza de vara dupa ce si-au incheiat programul de munca ,muncitorii au plecat acasa ...eu si fratele meu, ca de obicei ,ne plimbam printre gramezile de traverse care miroseau a ulei incins de la caldura ,cand am ajuns in fata vagonetului motorizat am vazut ca avea usa deschisa ...bineanteles ca am intrat inauntru ,acesta era tras pe o linie moarta cam de 10 metri facuta special pentru el ....acolo am vazut cheile in contact ...
smiley_emoticons_biggrin.gif

Bucuria noastra ......am invartit cheia si ce sa vezi ca a pornit dracia ...acum e acum ce sa facem ?!
Brusc acesta a inceput sa o ia din loc neavand nici un sabot la roti ca sa il opreasca ...insa nu inainte ci inapoi spre capatul liniei moarte care era suspendata in aer cam la 2 metri de sol fiind o zona cu o vale ...am rasucit cheia sa opresc motorul ceea ce am si reusit si am sarit jos din vagonet caci acesta incepea sa prinda viteza spre panta care se marea din cauza greutatii acestuia ...fratele meu a sarit si el cu cateva secunde inainte ca vagonetul sa cada cu o bufnitura grozava in padurea de urzici din vale .
Am fugit repede acasa si am fost cei mai cuminti copii din lume ...nu am suflat o vorba .

A doua zi nu stiam cum sa iesim din casa ...sa nu ne dam de gol ca noi am facut pozna .
Ne-am luat inima in dinti si ne-am dus totusi aproape de locul cu pricina ...ajunsi acolo am ramas cu gura cascata ...inchipuiti-va 12 barbati la bustul gol intr-o padurice de urzici cat un stat de om ...se chinuiau sa il repuna pe linie vagonetul si toti erau basicati de la urzici ...strigau si suduiau pe mecanicul vagonetului ca a uitat sa puna frana la aceasta .
Ma gandesc ce se putea intampla daca ramaneam in vagonet ...brrr.

O alta patanie a fost cand eu, fiind cel mai mare, trebuia sa am grija de fratele meu ...sa nu iasa afara ,sa nu mearga la caine ,sa nu ajunga in curtea pasarilor ca il musca gascanul ...ce mai trebuia sa fiu paznicul acestuia ,parintii fiind plecati la o matusa cu niste peste proaspat pe care tocmai l-au cumparat .
El nu si nu ...el trebuia sa iasa afara ...neatent fiind a iesit prin spatele meu si a fugit in curte ...am iesit afara dupa el insa nu am inchis usa de la bucatarie ...pana cand l-am dus de urechi in casa, a intrat pisica ,aveam un motan negru foarte obraznic ...a intrat inauntru si din vasul emailat in care mama avea restul de peste necuratat ,nemernicul a insafacat cel mai peste si a fugit cu el sub patul pe care il aveam in bucatarie ...eu dupa ce am intrat cu fratele meu inauntru am inchis usa si apoi am vazut ce lucrare face motanul ...phii cum sa iau pestele de la el ca ma temeam de el ca zgaria ...
Aha ...zic eu, no lasa ca te invat eu minte ,si am luat cu o cana de 1 litru apa si am arucat spre motan ...ce sa vezi asta sa ghemuit intr-un colt si haraia spre mine ...cu pestele in gheare bineanteles ...tusti inca un litru de apa spre el ...si tot asa pana cand am golit un butoi de 60 de litri de apa ...va dati seama ca pluteau presurile din bucatarie ...insa motanul tot nu l-am scos de sub pat .
Cand a venit mama acasa si-a pus mainile in cap ...mama , mama... ce bataie am mancat .
Eu am ramas cu bataia iar motanul cu pestele ....

Multe sunt aventurile copilariei ,si nu cred ca cineva nu isi aminteste cu drag acele zile cand nu aveam grijile pe care le avem azi !
 

DeletedUser9777

Guest
Cand eram eu mic copil
Eram bomba cu fitil
Boacane faceam mereu
De bataie scapam greu

Cu chibritul m-am jucat
Foc la cotet eu am dat
Porcul a iesit parlit
Inca putin si era gatit

Aveam freza cu breton
Si eram un bun bufon
Multe glume eu ziceam
Si tristetea distrugeam

Fotbalist de mic am fost
Cu capul dadeam cam prost
Cand am dat cu el de geam
Stele verzi eu tot vedeam

Niciodata nu o sa fie
Mai frumos ca in copilarile
Fara griji, fara probleme
Si pe bube plin de creme!
 

DeletedUser7851

Guest
Ultima zi cand puteti depana amintiri la acest concurs! :)
 

DeletedUser16622

Guest
Pentru mine, liceul a fost o perioada plina de peripetii, inca din clasa a-IX-a si pana in clasa a-XII-a. Cu toate acestea, a fost o perioada foarte frumoasa. Liceul la care am invatat avea patru profile: Uman, Turism, Mate-Info si Sport. Desi domnii profesorii din gimnaziu si domnul director au crezut ca voi alege Mate-Info, eu am ales Turism-ul ca profil. Comuna in care locuiesc eu a pus la dispozitia elevilor din cele 3 sate care formeaza comuna si care invata la liceul unde invatam si eu un autocar, care ducea la scoala si aducea de la scoala elevii.
Eu si colegele mele de banca (bancile noastre aveau 3 locuri), mai avand aproximativ jumatate de ora pana trebuia sa plece autocarul spre casa, am hotarat sa mergem la pontonul din apropierea locului unde stationa autocarul. Acolo le-am gasit pe verisoara mea si inca doua colege de ale ei.
Cum te uitai spre lac, in partea stanga, in apropierea malului si a potonului, erau numai nuferi, iar in partea dreapta stufaris inalt. Intre nuferi si stufaris nu era nimic din cauza pontonului. Stand noi sase de vorba, pe bancile de langa ponton, vedem cum se apropie de noi o barca cu motor in care erau 6 baieti de vreo 20 si ceva de ani. Au acostat la ponton, au legat barca si, vazand ca suntem eleve dupa uniforma noastra, s-au gandit sa se dea putin mari in fata noastra (sperau probabil sa fim magulite ca niste baieti mai mari se uitau la noi) si au incercat sa intre in vorba cu noi. Din pacate pentru ei, si-au cam gresit socotelile. Deh, stiti cum se spune: socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Aveam noi doar 16 ani, dar nu eram niste adolescente usor de dat pe spate de niste baieti cu aere. I-am lasat sa vorbeasca cat i-am lasat, facandu-le jocul ca sa vedem cat de departe pot merge. Cand ne-am plictisit, le-am "amintit" ca poate au treaba si nu ne doream sa ii retinem noi. Cu chiu cu vai, au plecat bombanind si facandu-ne fitoase si pline de noi. Cand i-am auzit le-am spus sa isi vada de treaba cu "complimentele" lor, pentru care le-am si multumit. Asta daca mai vor sa isi gaseasca barca la intoarcere. Toata discutia nu a durat decat vreo zece minute.
Dupa ce au plecat, le-am dezlegat barca si am legat-o de unul din stalpii pontonului din partea cu stufarisul. Nu eram noi experte in noduri marinaresti, dar acela ne-a iesit destul de bine. Cel putin, barca era in sigurannta si eram convinse ca nodul nu se va desface. De pe drum, barca, ascunsa asa in stufaris, nu se vedea. Se vedea doar daca erai pe ponton.
Nevrand ca baietii sa ne gaseasca pe ponton, cand vor descoperi ca "nu aveau" barca, ne-am hotarat sa plecam. Tocmai bine pentru ca, pe drum, ne-am intalnit cu ei. Au fost de-a dreptul socati cand, dupa ce le-am spus ca le-am dat drumul la barca si am lasat-o sa pluteasca in larg, au realizat, uitandu-se la ponton, ca barca chiar numai era acolo unde o lasasera ei. Suparati, au incercat sa ne prinda, dar noi am fugit pana la autocar. Din pacate pentru ei, nu au ales corect persoanele pe care sa le alerge. Toate sase jucam volei in echipa liceului, asa ca aveam antrenament la fugit. Cand am ajuns la autocar, ne-am urcat repede in el si i-am spus soferului ca ne alearga niste baieti pe care nu ii cunoastem. Auzind asta, soferul s-a dat imediat jos la ei, certandu-i. Cand au incercat sa se urce in autocar dupa noi, la indemnul soferului am inchis usa si nu i-am lasat sa intre. Am deschis, in schimb, mai multe geamuri, razand de ei. Cand au vazut ca nu ne pot prinde si ca se strang oameni in jurul nostru din cauza soferului care striga la ei, au hotarat sa plece. Inainte sa o faca, facandu-ni-se mila de ei, le-am spus ca barca inca era la ponton, dar nu aveau cum sa o vada de pe rau. Le-am spus ca o ascunseseram in stufaris pentru ca fusesera fitosi si nesuferiti cu noi. Au inceput sa rada si ei, si soferul. Radeau pana si oamenii care iesisera pe strada si asistau la "discutia" dintre soferul nostru si baieti.
Au trecut peste 10 ani de la aceasta intamplare, dar inca ma face sa rad.
 

DeletedUser16623

Guest
Provin dintr.o familie numerosa cu 9 frati tatal meu find sofer de tir copilaria mea nu a insemnat distractie sau timp de joaca deoarece fiind al doilea copil a trebuit sa am grija mai mereu de ceilalti ,tatal meu era mai mereu plecat de acasa pt mama a insemnat un lucru enorm de greu fratii mei erau mereu obraznici si mereu cand ei greseau aruncau vina pe mine si mama ma casapea numi placea nici scoala asa de mult asa ca mereu fugeam de la ore si dirigintele o suna pe mama, cand ajungeam acasa imi luam portia de bataie asa ca intr.un timp scurt mam obisnuit si nu imi mai era frica tot timpul o suparam pe mama pentru ca vroiam sa ma razbun si stiam ca mai rau de nuielusa nu avea ce.mi face mereu mam razvratit insa imi si placea ca in orce lucru sa o starnesc cu ceva asa ca tot timpul cautam cearta acum imi amintesc si imi vine sa rad de fiecare data cand ma gandesc si mie dor de acele vremuri
 
Stare
Nu este deschis pentru răspunsuri viitoare.
Sus