Jurnal

[DeletedUser]

Cand ai un vis, urmeaza-l! Nu-ti fie teama sa visezi.
Sta in puterea ta sa transformi orice cosmar intr-un vis frumos. Trebuie doar sa crezi ca poti. Trebuie sa ai incredere in tine.
Noapte buna si visati frumos caci visele noastre creaza lumea in care traim.

 

[DeletedUser]

Privesc oglinda si nu-mi vine sa cred.
Stiu ca sunt eu si totusi nu sunt.
Incep sa ma tem.Oare ce s-a intamplat?De ce dintr-o data chipul meu e altul?De unde buclele acestea blonde si ochii stranii ca o impletire de anotimpuri?
De ce port aceste haine de carnaval ?Unde ma aflu oare si cum am ajuns aici?
Intrebari la care raspunsul nu vine.
Incep sa alerg pe culoar deschizand toate usile.In spatele lor camere identice in care fumega lumanari urat mirositoare in sfesnice de bronz.
Unde sunt oare? rasuna dureros in sufletul meu aceasta intrebare.
-Alice! ma aud strigata si desi nu acesta e numele meu stiu ca eu sunt cea chemata. Batrana doamna ma cauta si daca nu vreau sa fiu pedepsita as face bine sa ma grabesc.
Cobor in fuga treptele somptuoase dar fara sa privesc in jur stiu ca sunt acasa. Apoi ma opresc in fata usii batranei doamne, imi netezesc cat de cat faldurile rochiei,imi trec mana prin par si apoi intru.
-Alice, nu inteleg cand vei invata sa te comporti ca o adevarata doamna,cand vei inceta sa te joci ca un copil si cand iti vei lua in serios atributiunile de stapana a domeniului.
-Iertare ,dar…
-Alice,sotul tau e aici.
De dupa draperie apare el iar eu ma infior si as vrea ca pamantul sa se surpe si sa ma inghita .Bratele lui ma inconjoara, ii simt respiratia pe obraz dar singurul meu gand e moartea .
Alunec, cad, nu pot sa respir, maini nevazute ma trag intr-o lume fara lumina .
-Alizee, trezeste-te.
Deschid ochii si stiu ca totul e bine.Marco e aici si nimic rau nu n-i se va intampla.
Privesc in jur.Ma intreb unde ma aflu.
Ii zambes lui Marco. El sta aplecat deasupra mea si isi trece tandru mana prin parul meu.
Acum stiu unde sunt. Micul meu paradis. Gradina mea plutitoare unde nici chiar marele preot nu poate veni fara permisiunea parintilor mei.
Ma infior. Trebuie sa-i spun lui Marco. Captivii vor fi sacrificati. Eu voi accepta sacrificiul caci nu pot fi a marelui preot dupa ce am cunoscut adevarata iubire.
Intind mana sa mangai fruntea iubitului meu dar el dispare.
Sunt eu. Alerg prin ceata si nu vad nimic in jur. Plang.As vrea sa strig dar nu pot. Nu am pe cine. Toti sunt morti…
Ma trezesc .

 

[DeletedUser]

Chiar daca necazurile te coplesesc, niciodata nu esti singur.Dumnezeu si intreg universul incremeneste in asteptarea urmatoarei tale decizii.Cand plangi, fara sa stii, lacrimile tale iti poarta durerea in univers si de acolo iti vine puterea de a trece peste orice obstacol. Trebuie doar sa vrei sa te ridici si pas cu pas sa inveti sa mergi mai departe.

 

[DeletedUser]

Între mare şi o stea
Chiar dacă ai plecat, esti încă cu mine
Simt suflarea iubirii tale
Cu un suspin trist
Noaptea vine
Şi-mi vorbeşte despre noi doi.
Ceea ce a fost între noi doi a fost ceva etern
Nu ne-am gândit la despărţire nicicând
Între mare şi o stea
Continui să curgi prin venele mele
Voi aprinde nişte lumanari pentru tine
Şi-l voi întreba pe Dumnezeu când te întorci
Nu mai ştiu ce zi e
Sau ce dată
Inima mi-e plină de tristeţe
Îmi lipseşti atât de mult, viaţa mea.
Suferinţa mea
E la fel de mare precum soarele.
Încă te iubesc în ciuda supararii
Chiar dacă sufletul îmi moare de durere
Între mare şi o stea
Continui să curgi prin venele mele
Voi aprinde nişte lumânări pentru tine
Şi-l voi întreba pe Dumnezeu când te întorci

 

[DeletedUser3207]

Am fost cu iachtul pe mare. Nu e vreun sentimentalism dinăsta, dar am simțit nevoia să mă laud!

 

[DeletedUser]

Ma gandesc la dansul frunzelor moarte in aerul tomnatic, la fosnetul lor melodios sub presiunea pasilor mei in noapte, imbiind la melancolie si visare, la iubire constienta si sacrificiu, caci nimic nu se pierde inutil in universul creat pentru noi, totul se transforma primind o viata noua...

 

[DeletedUser12202]

E toamana iar...
Paradox !Bogatie si moarte deopotriva ...
Implinire si.....maini goale intintinse in zadar !
Caldura suava ce iti imbratiseaza corpul,noroi ce-ti incatuseaza picioarele....
Dorinta seaca de a sta,de a te pune la adapost,de a inchide ochii asteptand renasterea !
Fuga de tot ce-i nonculore !Fuga de noi !
Frunze moarte purtate de vant ce-ti acopera sufletul...
Mai mult ca oricand,retrospectiva,mai mut ca oricand....denaturata....
Frunzele moarte ne imbraca,ne apasa,ne ingroapa....
E toamna iar....

 

[DeletedUser]

Viata ca un vals nesfarsit...
Atunci cand crezi ca totul s-a sfarsit iubirea, ca o copila despletita si desculta dansand razand prin ploaie, vine sa-ti bata la portile sufletului.

 

[DeletedUser]

Atatea vise se pot naste intr-o secunda si tot atatea pot muri pentru totdeauna. Traind sub amenintarea mortii omul invata, poate prea tarziu, ca doar iubirea conteaza. Viata este frumoasa dar prinsi in vartejul ei uitam sa o traim cu adevarat.

 

[DeletedUser]

Citesc , citesc si nu ma gasesc... m-ati uitat?
P.S. azi am cazut si m-am julit..o fi demn de amintit?

 

[DeletedUser1411]

Insomnii...

 

[DeletedUser]

Insomnii...

versurile si melodia originale... cu totul alt mesaj...

 

[DeletedUser12202]

Voi...agata si eu aici,cate...ceva...
Ganduri ?Simtiri ?Perceptii ?
Nu stiu sa le definesc...Te doare sufletul si te simti tradata si in acealasi timp realizezi ca este vina ta,ca nu te stii face inteleasa !Realizezi ca nu mai stii comunica,ca scala ta de valori e doar ...a ta . Ca tot ce esti,este...nimic vizavi de viata !Vina ta ???Viata ???Nu stii.
Realizezi ca esti un mare esec !!!!Valorile tale sunt baloane de sapun !!!
La ce ne raportam ???
Ce conteaza ???Ce ne defineste ???
Intind mainile in desert dupa o picatura de apa !Speranta sau utopie ???
Ganduri aiurea intr-o zi sumbra de toamna ...
Si acum realizez ca toamna este inceputul renasteriii,dar....e toamna iar....
Si ce renaste ???Ce pastram pt.a da viata iar ?Visurilor sau regretelor ?Realizarilor sau esecurilor ?
Cum le diferentiem ?Cum punem unele in seltarase bine incuiate,cum lasam altele sa creasca ???
Unde este linia intre ele,cum le putem rupe de noi ???
Cum putem avea certitudinea ca am ales corect ?
Cum facem sa nu ne rupem sufletul ???Pt.ca totul face parte din noi !
Oare,trebuie sa alegem,sau traim cu ce avem si lasam sa cresca bucuriile si regretele deopotriva ?
Nu stiu...
Incertitudinea ma termina !

 

[DeletedUser]

Mireasa moarta

nu ma-ntreba ce e iubirea
sa iti raspund ,nu are rost...
gandeste-te ca nu exsista
si spune-ti ca nicicand n-a fost

nu-mi cere sa-ti vorbesc de soapte
schimbate seara in amurg.
adu-ti aminte ca mor toate
si-n urma lacrimile curg.

da-mi voie sa pasesc de poarta
ce ne desparte pe vecie.
nu-ti aminti c-a fost odata
ceva ce-n veci n-o sa mai fie...

H.A.Queen

 

[DeletedUser]

Si totusi, in cutia Pandorei erau si iubirea si speranta...
Chiar daca stiu ca am deschis la randul meu cutia, ultimele ramase umile pe fundul cutiei sunt iubirea si speranta. Ele ma insotesc pretutindeni si ma fac sa iubesc infinit viata.
Creatorul ofera fiecaruia dintre noi o cutie a Pandorei.Putini sunt cei ce trec prin viata pastrandu-si inocenta.

 

[DeletedUser]